2016. augusztus 13., szombat

Cand bunul Dumnezeu te ingenunchiaza

Azi am scris cuiva, ca am invatat smerenie. Enter. Tarziu. Pentru ca mi-am dat seama, ca am mintit. Ceva asemanator da, am invatat, dar acela inca nu e smerenie. Pe urma am alergat asa, foartemandra si portocalie la coafor, sa ma scape de maturi. A pornit ploaia. Pe trotuar trei tineri, ma dau in foartemandretea mea mai spre perete, ma impiedic de o bucata de teava care iese din beton, si cad pe genunchi, ca lumea, ca o lume supermandra, portocalie. Trantesc palma stanga, genunchiul drep, de dragul echilibrului. Tinerii imediat, vai, te-ai lovit, o fata dintre ei, pai cam da, stau in jurul meu, ar dori, sa ma ajute, dar deja stau in picioare, ametita, si ii zic, stati linistiti, ca m-am lovit eu deja de cateva ori in viata asta, chiar si mai rau. Merg mai departe, deasupra cerul rupt, pe genunchi pielea, la fel si pe obraji, de rusine. Deodata ma apuca rasul. Curge totul, ploaia, haina de pe mine, sangele, dau eu merg nezdruncinata la coafor. Insistenta. Nu ma dau de batut. Fata din mine de altadata, cea de douazeci de ani isi casca ochii, acesta deja ii e prea mult, de neinteles, cine e femeia aceasta? Cine e femeia aceasta, ma intreb si eu, dar prea mult nu pot sa imi casc ochii, ca am si ajuns la coafor. Carmen imi da un pansament imbibat cu ceva marou, il lipesc de rana. Fac grimase in timp ce ma tunde, ca rana ma doare. In copilarie cam tot timpul aratam asa. In drum spre casa rad de privirea nedumerita a trecatorilor, cand li se aluneca privirea la genunchii mei. La piata doua suflete pierdute in bere imi vorbesc, va cade pansamentul, domnisoara! Dau din mana, lasa sa cada. Se uita la mine. Si eu ma uit la ei. In acest lasa sa cada ne intalnim. In acesta suntem identici, ei si eu. Astfel devin accesibila, prin rana prin care, ba inauntru, ba afara se plimba lumina.

Gandhi Spiritual Center, coaching, life coaching, constienta,


© Gergely Edó

Nincsenek megjegyzések:

Megjegyzés küldése