2015. február 4., szerda

Tantra şi băieţii

Doar câteva asane ar mai fi urmat, înainte de relaxare, când la încălzirea pentru Salabhasana a izbucnit tantra în sală. Şedinţa în sine a început dubios. Încă de afară auzeam bărbatul, pe cel mai fidel bărbat care frecventează şedinţele de yoga conduse de mine, cum mormăia sub "mustaţă", iar cele trei fete îi răspundeu intr-o veselie de nedescris. Răsetele şi voia bună au dat tonul acestei seri.

Dar la încălzirea pentru Salabhasana, la semi-sáska, cum ziceam noi, nereuşind să ajungem la o concluzie clară ceea ce priveşte numele acestui animal in română (lăcustă), cumva totul a luat-o razna. De fapt nu cumva, ci am îndrăznit eu să pomenesc, yoga e calea bărbatului, de fapt, şi tantra e calea femeii. Si că, eu însămi femeie fiind, ar trebui să ştiu mult mai multe despre tantra, mai ales că mă tot sună baieţi tineri care vor să practice tantra cu mine, în privat. Şi aşa, stând pe burtă, odihnindu-ne pe braţe a pornit o discuţie interesantă, despre calea tantrică de mâna stângă, şi calea tantrică de mâna dreaptă, despre confundarea tantrei cu kama sutra, despre relaţia Shiva şi Shakti, despre greutăţile şi frumuseţile relaţiei dintre bărbat şi femeie, despre diferenţele de funcţionare ale bărbatului şi ale femeii, despre bindu, energiile care se păstrează şi se transformă, sau nu se păstrează, şi se transformă. Stăteam acolo, pe burtă, în sclipirea cuvintelor, ale privirilor şi ale răsetelor, în mijlocul acestei yoga nebună, nebună de legat. Cuvintele zburau în sală, pe curentele de dragoste, libere să exprime ceva imposibil de exprimat. Le-am povestit cât ştiam eu despre tantra, singura experienţă, despre care cred eu, că aia e.

Când m-am dus prima oară la unul dintre maeştri mei, era să fac pe mine de frică. M-a invitat la ceai. Am luat cana în mână, s-a aşezat faţă în faţă cu mine, şi după o scurtă şi destul de politicoasă discuţie pur şi simplu a tăcut din gură. Mă privea doar în ochi. Şi aşa, în linişte completă am stat vreo jumătate de oră, fără să scoatem un cuvânt. Pe urmă iar am vorbit puţin, despre ce face familia, etc., iar mi-a turnat puţin ceai, şi iar ne priveam în ochi, fără să ne mişcăm, să scoatem un cuvânt, fără să clipim, cred. Şi în timpul acesta m-au apucat toţi dracii, fiecare vroia ceva de la mine. Unul, să fug de acolo, cât mai repede posibil, altul, să îmi fie teamă, că omul acesta mă va ataca, sau vrea ceva de la mine, altul iarăşi, ca eu să îl atac, eu să vreau ceva de la el. Altul încerca să mă convingă, să vorbesc, să mă mişc, să urlu, să râd. Pe urmă, când discurile din capul meu s-au mai calmat, am observat schimbarea totală a perceperii propriei fiinţe şi a lui celălalt, şi a conştienţei mele. Nu mai era limită nici între Mine şi El, nici între Noi şi obiectele, lumea din jur. Nu mai era înăuntru şi afară. Totul era Unul, şi cadrul pentru acet Unu era liniştea. A fost cea mai grea întălnire din viaţa mea. Cea mai grea întălnire cu mine însămi. Aceste ocazii s-au mai repetat, când m-am dus la ceai, dar nu aşa intens. Mi-a mai fost frică din când în când, dar am început să mă antrenez, că deja ştiam, pentru astfel de înălniri cu mine însămi, chiar că e nevoie să îmi iau inima în dinţi. Şi maestrul niciodată nu face nimic, îmi arată doar cu foarte mare dragoste, unde e egoul meu în momentul acela, şi cine sunt eu cu adevărat. Din când în când îmi mai spune: iar ai vorbit într-una, sau, se simte, că eşti ok, că ai vorbit mai puţin, ca de obicei. Şi cum se întămplă această linişte? m-a întrebat ieri, în timp ce povesteam, una dintre fete. Te anunţă maestrul, că na, acum începe? Nu, pur şi simplu mă priveşte şi nu mai vorbeşte.

Şi ieri seară, în ciripeala veselă şi foarte tare deodată, de parcă cineva ar fi tăiat vorbăreala cu cuţitul, s-a făcut o linişte, o linişte intensă, imensă. A ţinut doar căteva clipe, dar toată lumea simţea, că e un alt fel de linişte ca aceea, când stăm cu ochii închişi, în liniştire, în meditaţie sau în relaxare. Nici nu au rezistat mult, au început să râdă. Pentru că liniştea aceasta la început e înspăimăntătoare, terifiantă. Te duce acolo, unde controlul individual se dizolvă, şi hotarele dintre Eu şi Tu dispar. Noi ieri seara pentru aceste câteva clipe eram pregătite. Şi a fost nemaipomenit de frumos. Vă mulţumesc din suflet, mulţumesc pentru comunitatea invizibilă, ce faceţi să respire, să trăiască şi să se bucure de viaţă prin bătaia inimii voastre.

OHM Shanti


Poză făcută în spiritul lui Sütő Zsolt.

© Gergely Edó

Nincsenek megjegyzések:

Megjegyzés küldése