2015. február 8., vasárnap

Egoul poliglot şi inima omniglot, sau despre retragerea de yoga

Oare cum o să fie retreatul de yoga, mi-aş fi putut pune întrebarea, dacă aş fi genul care trăieşte în viitor. Dar cum nu sunt, mă pregăteam cu mare drag la retreatul de yoga de o zi. Era prima oară, când intram cu fiţuici în sală, dar adevărata pregătire am trecut-o pe fiţuicile inimii mele. Şi de acolo citeam în cursul zilei, ce este de făcut. Primul lucru a fost, înainte să începem, să îi rog pe aceea care nu şi-au închis telefoanele, să şi le închide. Şi le deschideţi abia seara, după ora opt şi jumătate, îi avertizam. S-a aşezat o linişte de câteva secunde pe sală. Unii ezitau. Alţii imediat au ieşit să îşi închidă ultimele cârje, ce îi lega de viaţa cotidiană. Şi am pornit într-o călătorie, care habar nu aveam, cum o să fie.

Făceam un pas, ne opream, respiram, conştientizam. Şi pe neobservate ne deschideam inima, ne transformam de la o clipă la alta, până când am reuşit cu toţii să învăţăm ceva nou despre noi înşine, să schimbăm perspectiva, să ne deschidem inima. Am plâns, am râs, am stat în linişte, şi exterioară, şi interioară. Ne-am întălnit cu demonii noştrii, cu partea rămasă în umbră, am putut urmării, cum mintea noastră şi egoul poliglot îşi face de cap, cum face ravagii, când înţelepciunea pleacă de acasă. Ne-am întălnit cu sinea noastră dumnezeiască  radiantă, care străluceşte necondiţionat, şi pentru descoperirea căreia, sprea marea noastră mirare, ajunge să priveşti un om în ochi chiar şi doar pentru câteva minute în linişte. Am aflat câte ceva şi despre sălaşul nostru sfânt, despre templul fizic al fiinţei noastre. Că nu prea îl cunoaştem, că oboseşte când nu te-ai aştepta, că din când în când are viaţă proprie, că nu îl iubim destul, nu ne iubim şi nu ne acceptăm destul. Am încercat să ne confruntăm şi frica de Shiva, să vedem importanţa lui în slefuirea comorilor vieţii noastre, să apreciem viaţa noatră, pe care o trăim cu fiecare respiraţie, şi care începe cu o adâncă inspirare, şi se termină cu o lungă expirare.


Când s-a născut ideea acestei zi în Zsolt şi în mine, am crezut, că faţă de celelalte workshopuri acesta o să fie unul mai light. Însă yoga şi-a arătat pe deplin aproape toate adâncimile, mechanismele minţii şi ale subconştientului, şi multe şi din înălţimi, prin liniştea sufletului şi vulnerabilitatea inimii. Viaţa pulsa prin noi toată ziua, în cel mai adevărat sens al cuvântului. Mulţumesc pentru încrederea acordată, pentru că am avut ocazia să iubesc atât de mult, să îmi ţin inima deschisă, să învăţ atât de multe despre propriile puteri şi capacităţi, dar şi despre slăbiciuni. O participantă a cerut, ca retragerea aceasta să fie cadoul ei de ziua ei de naştere. Cred că, într-un fel sau altul, şi nouă, celorlalţi, tot cadou de zi de naştere a fost ziua de ieri: renaşterea compasiunii şi a convingerii, că suntem interconectaţi cu toţii, dacă vrem, dacă nu vrem. Chiar şi cu duşmanul nostru respirăm aceaşi aer, acelaşi prana ne ţine în viaţă pe toţi.

Şi vreau să îi mulţumesc în special lui Zsolt, pentru că mă ajută zi de zi, pentru că îmi stă alături, şi prin ideile şi sfaturile sale aduce calitate superioară în munca mea. Îi mulţumesc pentru prânzul extraordinar, prin care ne alinta şi ne hrănea, şi pentru yoga nidra condusă cu ajutorul bolurilor tibetane, prin care ne ghidea spre adâncimi, spre care în viaţa cotidiană nici nu ne-ar trece prin cap să pornim.




Pozele am făcut azi în zori, cu gândul la ziua de ieri, cu gândul şi inima la Voi.

Om Shanti

© Gergely Edó

Nincsenek megjegyzések:

Megjegyzés küldése