2014. május 21., szerda

A(p)titudine yoga



Nu şi nu vreau să vin la următoarea şedinţă. Mă simt prea zbuciumată. Îmi vine să bat pe toată lumea. Poate mă liniştesc până data viitoare, şi atunci vin, îmi scrie o participantă la şedinţele de yoga. Vino, îi răspund, yoga nu atunci practicăm, când ne este bine, şi nu atunci, când ne este greu. Practicăm yoga indiferent de circumstanţe. Da, dar… şi îmi povesteşte mai departe, de ce starea ei mentală o opreşte să vină. Just keep your practice, îi răspund. Vino, vino, vino.  Poţi să faci ceva magic? îşi mai încearcă norocul. La magii nu ma pricep, dar e o magie să te ţii de practică şi atunci, când îţi vine să fugi din lume, să baţi pe toată lumea, să urlii, să muşti. Să te ţii de practică, să te confrunţi cu tot ceea ce este în mintea ta, în loc să incerci să evadezi. Pentru că am o veste bună şi una rea, nu poţi evada, nu ai unde. Singura scăpare e prezenţa. Revenirea în prezent. În aici şi acum. Şi în asta te ajut cu mare plăcere, aşa că vino şi vom face minuni, sau magii. 

Printre preconcepţiile despre yoga se numără deasemenea, că nu sunt destul de flexibilă, sunt prea focoasă, prea dinamică, prea ţeapână, prea grasă, prea bătrână, prea tânără, prea neliniştită pentru yoga. Am mai auzit nu demult şi o variantă, că de atunci nu mai practică cineva yoga, de când a început să fie prea blând. Perceperea aceasta greşită a yogăi vine din ideile pe care le avem despre yoga văzând poziţiile de hatha yoga, asanele din filme sau cărţi, sau imaginile Buddhei care stă calm în poziţie de lotus şi zâmbeşte. Văzând toate acestea poate zici în sinea ta, păi eu nu sunt aşa, sau poate chiar te gândeşti, că nici nu vrei să fii aşa, aşa de calm, iluminat, nemişcător, static. Tu vrei dinamică, mişcare, muschi, dezvoltare, familie, dragoste, spirit de concurs, carieră, călătorii, etc. Nu ai timp de pierdut ca să stai aşa şi să nu faci nimic. Trebuie să experimentezi, să îţi trăieşti viaţa acum, cât o mai ai, că pe urmă degeaba vei vrea, când nu mai e. Poate te gândeşti, că după moarte oricum vei sta nemişcat destul de mult timp, de ce să te chinui deja de acum cu asta.

Yoga nu înseamnă o poziţie ciudată a corpului, nu înseamnă nici iluminarea. Yoga înseamnă absolut tot dintre acestea două, inclusiv acestea două. Prin asane începi să locuieşti în corpul tău, îţi conştientizezi sălaşul tău, pe care l-ai ales ca să te poarte în viaţa aceasta. Este cel mai potrivit sălaş aici şi acum. Respiri în acesta, deci trăieşti. Indentificându-ne cu nişte mechanisme ale minţii, uităm complet de corpul nostru pe care dealtfel ori îl urâm, ori toată viaţa ne dedicâm întreţinerii lui. Avem timp pentru a merge la sală, la dentist, la coafor, la cosmetică, lucrăm ca să avem bani să îl îndopâm cu cele mai gustoase şi rafinate măncăruri, dar această grijă se concentrează la exterior. Nu ne simţim corpul de pe dinăuntru. În afară de inimă nu ne simţim nici organele, doar când se îmbolnăvesc. 

Odată ce te aşezi într-un asana, şi reuşeşti să menţii poziţia şi să fii atent şi la respiraţie în acelaşi timp, eşti prezent în ceea ce faci în mod concentrat. Ca să armonizezi respiraţia cu poziţia, pe care încet-încet o şi schimbi puţin, fie pe plan fizic sau doar pe plan mental, trebuie să ieşi din stereotipele mentale, să închizi puţin CD playerul din cap, care joacă chiar mai multe CD-uri în acelaşi timp. Dar cum să închid? te întrebi. Că doar sunt super agitat, nu mă pot detaşa de gânduri. Păi nu te detaşa. Cu cât vrei să închizi mai mult cu forţa, cu atât gălăgia se dă mai tare. Lasă gălăgia să se gălăgieze. Tu fi atent la respirţie, la poziţie, la senzaţiile din corp, care poate să declanşeze amintiri, sentimente, gânduri. Orice apare, tu te întori la respiraţia din poziţia în care eşti. După o vreme te trezeşti, că ai fost într-o stare, în care nu ai mai auzit CD-urile. În clipa în care conştientizezi acest lucru, se dă drumul din nou la CD, care îţi spune primul lui gând, ieeee, adineauri era linişte, nu am mai auzit CD-urile. 

Aşa începi. Nu cu o iluminare cât cerul, nici cu o beznă ca în beci. 

Ci cu nişte valuri de calm, cu sfirimituri de linişte cât o fracţiune de secundă, cu nişte sclipiri de lumină, cu mângăieri de fericire, care îţi aduc zâmbetul din adâncul sufletului tău pe faţă. Aşa începi, şi aşa şi continui, cu o magie foarte comună, cu o minune simplă, neînsemnată. Începi yoga, pentru că vrei să fii normal. Normal înseamnă cel care alege calea de mijloc. Nu vrea mai mult, dar nu se mulţumeşte cu mai puţin. Şi deodată îţi dai seama, că habar nu ai, cine eşti cu adevărat. Oare care rol, caracteristică cu care te-ai identificat până acum ai fi tu? Acela agitat? Sau acel prea dinamic, focos pentru a face yoga? Sau acela deja iluminat, care nici nu înţelege, ce tot mai caută în corpul acesta fizic, că doar are şi diplomă de iluminat, cu data trecută pe ea frumos, cum trebuie. Oare care ai fi tu? 

Îţi dai seama, că nu prea mai ştii. Vii la yoga, că vrei să te autocunoşti, dar acest eu de al tău, care prima oară, sau a douzecea oară te-a adus la yoga, s-a schimbat între timp şi el. Acum ce să faci? În loc să te autocunoşti, nu mai ştii nici cine eşti! Continuă cu acestă neştiinţă. Priveşte doar rolurile tale, obervă-i caracteristicile, mechanismele, şi natura lor trecătoare. Adevărata esenţă a ta se întrezăreşte prin toate acestea, însă nici unul din acestea nu este. Este ceva, care arată mult mai departe de acestea, şi vine de departe. Poţi să încerci să îl defineşti, dar o să îţi scape printre degete. Pentru că acesta nu se discută, se trăieşte. Keep your practice. Dacă nu ai timp de asane, opreşte-te pentru un minut, şi fii atent la propria respiraţie. Un minut, din o mie patru sute patruzeci, din minutele unei zi.
Sau doar ridică-ţi privirea.
Namaste.

poză de www.zsolt.ro

 

© Gergely Edó

Nincsenek megjegyzések:

Megjegyzés küldése