2014. április 4., péntek

Strănutul yoga

Foarte greu mi-am dat drumul din nou în limba română. Deşi opt ani din viaţa mea am petrecut în capitală, mi-au fost de ajuns căţiva ani să reuşesc să uit cât de mult îmi plăcea să vorbesc, ba chiar să scriu în alte limbi.

Însă, odată cu yoga, şi acesta s-a schimbat. Au început să vină români doritoiri să practice yoga cu mine. Mai întăi două doamne, pe urmă la coaching o domnişoară, încet-încet s-a format şi grupa de română, iar eu m-am trezit cu un subconştient super revoltat. Cu cât încercam să ma exprim mai corect şi mai adecvat, cu atât parcă mi se făceu noduri pe limbă. La început mă auto-biciuiam, îmi era ruşine. Cum naiba să uit chiar în halul ăsta, mă întrebam. Şi mă străduiam din nou, explicam mai mult din mâini şi din picioare, ceea ce la yoga nu e ceva neobişnuit, şi încercam să prind din nou expresiile de anatomie, de mişcare, etc. Mă şi ruşinam în sinea mea, dar a trebuit să înţeleg, că sentimentele acestea ale mele, deloc demne de o yogini (sper) în devenire, mă deranjează doar pe mine. Ba dimpotrivă, pe ceilalţi nu numai că nu îi deranjează, ci îi şi fac să bufnească în hohote, când îmi scot perlele, la Adho Mukha Svanasana (căţelul care priveşte în jos) asta vă va scoate prostia din cap (în loc să expiraţi toate sentimentele negative), găluştele sunt active (în loc de fesele sunt active), împingeţi burdihanul în faţă (în loc de burtă/abdomen, către băieţi, când exersam respiraţia yoga).

Poate că dacă o să îmi recapăt cu timpul vocabularul înceţoşat, o să scadă numărul participanţilor, poate, că tocmai perlele mele dau un iz, o picanterie specială orelor mele de yoga. Cine ştie, ce şi cum şi când şi de ce, sau de ce nu. Însă un lucru e sigur, orele de yoga în limba română îmi pun mintea tot timpul în poziţia de parivrtta trikonasana, o poziţie deloc uşoară. Mă scoate din zona de comfort, mă face să mă plimb pe muchie de cuţit nu doar pe planul fizic şi psihic, dar şi pe plan mental. O perlă, şi iese altceva, nu ceea ce am vrut eu să scot din gură. Într-o secundă poate năpusti răsul asupre unei poziţii mai dificile, derulând lumea de la calea de mijloc mult răvnită.

E mai bine în yoga nidra, mă găndeam eu, în relaxarea adâncă de yoga după asane şi pranayama, vorbesc puţin, părţile corpului le cam ştiu, nu prea pot greşi. Până marţea trecută, când, exact când stăteam calmi şi liniştiţi undeva în jurul repetării sankalpei, m-a atacat un strănut imens, parcă venea direct din buricul pământului, un balaur mare de foc, şi hapciu, direct în apele line ale liniştii de yoga nidra. Nu pot sa descriu starea de după. O eliberare extraordinară. O bucurie, care îmi umplea celulele, porii, inima şi îşi făcea sălaş în pomeţi. Nu mai puteam stea liniştită şi serioasă. Puteam sta doar liniştită şi fericită, cu un zâmbet care vibra în mine de la creştetul capului până la vârful degetelor de la picioare. Gata! S-a întămplat şi asta! În sfârşit şi ultimul fir de aşa zisă siguranţă s-a rupt. Spontanul a preluat locul pe tronul lui Mrs Control Freak, şi nu numai că i-a luat locul, dar a luat şi tronul cu el, şi a fugit undeva cu el, în urmele respiraţiilor dispărute. Ei, ziceam eu, dând uşor din cap, asta e. Dacă cumva a adormit cineva în timpul relaxări, acum măcar s-a trezit.

Namaste! Să vă fie de bine!

© Gergely Edó

Nincsenek megjegyzések:

Megjegyzés küldése